Tulburarea de personalitate schizotipală

O tulburare de personalitate (TP) este un tip de tulburare mentală în care persoana afectată gândește, funcționează și se comportă într-un mod rigid, nesănătos și predictibil. Trăsăturile de personalitate sunt în mod global și excesiv accentuate.

O persoană cu o tulburare de personalitate are dificultăți în a percepe și a se raporta la situații și oameni. Acest lucru cauzează probleme și limitări semnificative în relații, activități sociale, muncă și școală (comportament maladaptativ – care nu este adaptat, inadecvat, provoacă răul). În unele cazuri, s-ar putea să nu realizeze că are o tulburare de personalitate, deoarece modul său de a gândi și de a te comporta i se pare firesc, blamând alte persoane pentru provocările cu care se confruntă (trăsături egosintonice – care mulțumesc ego-ul, subiectul fiind mulțumit cu sine însuși). Simptomele altor tulburări mentale existente sunt influențate de tulburarea de personalitate – exagerate sau mascate. Persoana afectată simte și admite că este „diferită” față de persoanele din jurul său, dar în același timp nu crede că nu ar fi sănătoasă mental.

Conform DSM-IV-TR, clasificarea tulburărilor de personalitate este împărțită în 3 clustere (cluster = o mică grupare sau o mulțime):

• Cluster-ul A – bizarii excentrici: tulburările de personalitate paranoidă, schizoidă, schizotipală;
• Cluster-ul B – impulsivii rătăcitori: tulburările de personalitate antisocială, borderline, histrionică, narcisistă;
• Cluster-ul C – anxioșii fricoși: tulburările de personalitate evitantă, dependentă, obsesivo-compulsivă, pasiv-agresivă.

Tulburarea de personalitate schizotipală face parte din cluster-ul A și din tulburările spectrului schizofreniei, dar care nu atinge pragul unei psihoze. Este diagnosticată, de obicei, precoce – la vârsta adultului tânăr, uneori chiar din copilărie.

Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală sunt reprezentați de un comportament excentric, un conținut aparte al gândirii (gândesc într-un mod ciudat și neobișnuit), descriu experiențe intrapsihice bizare și sunt dificil de abordat.

Un individ poate avea un stil de personalitate schizotipal sau tulburare de personalitate schizotipală. Diferența între acestea două este că stilul de personalitate se încadrează încă în normele sănătății mentale, iar tulburarea de personalitate se încadrează în patologie.

Stilul de personalitate schizotipal are următoarele caracterisitici:

• tind să fie în acord și susținuți de propriile emoții și credințe;
• sunt foarte sensibili față de modul cum ceilalți reacționează față de ei;
• atrași de gândirea abstractă și speculativă;
• interesați de ocultism, extrasenzorial, supranatural;
• duc un stil de viață interesant, neobișnuit, ciudat, nerespectând normele sociale;
• sunt autonomi și independenți – au puține relații apropiate.

Tulburarea de personalitate schizotipală are următoarele caracteristici:

1. idei de referință (= convingeri false că întâmplări aleatorii sau irelevante din lume au legătură directă cu sine – de exemplu, individul are impresia că la televizor/radio se vorbește despre el sau că toate persoanele din încăpere vorbesc despre el); aceste trăiri nu sunt delirante, dar în perioadele de stres major, individul poate să se decompenseze psihotic (rar);
2. ideație suspicioasă sau paranoidă (= are sentimentul că este mereu amenințat sau în pericol, crede că ceilalți sunt răuvoitori sau conspiră împotriva lui);
3. anxietate socială excesivă – de exemplu, se simt foarte inconfortabil în situații cu persoane străine, nefamiliare – de exemplu, dacă este la o petrecere, individul nu se va relaxa treptat, ci va deveni tot mai anxios și suspicios.
4. credințe ciudate sau gândire magică (= convingerea că evenimentele sau comportamentul altora pot fi influențate de gândurile, dorințele sau ritualurile cuiva – de exemplu, are convingerea că cineva l-a sunat pentru că s-a gândit, cu o oră mai devreme, că se va întâmpla acest lucru sau că un anumit eveniment s-a întâmplat în urma exercitării unui ritual magic); acești indivizi cred în miracole, vrăji, spirite, simboluri, șamanism; comportament de influență și în dezacord cu normele culturale – de exemplu, individul este superstițios, preocupat de fenomene paranormale, precum clarviziunea, telepatia sau „al 6-lea simț”; aceste credințe particulare depășesc anumite obiceiuri și norme acceptate de cultura/subcultura unei populații sau a unui grup – de exemplu, în anumite zone rurale este frecvent întâlnită credința în farmece, vrăji, superstiții etc.
5. comportament sau înfățișare bizare sau excentrice – pot prezenta manierisme neobișnuite, se pot îmbrăca într-un mod dezordonat, neîngrijit, care nu respectă convențiile sociale, vorbesc cu ei însiși – de exemplu, individul nu face contact vizual direct, poartă haine pătate cu vopsea sau neasortate și este incapabil să dea o replică ironică colegilor de muncă;
6. nu are nici un prieten apropiat sau confident – sau are doar unul – excepție fac rudele de gradul întâi; au mereu senzația că „nu se potrivesc” lumii din jur și se consideră diferiți;
7. percepții corporale neobișnuite – de exemplu, iluzii corporale – are impresia că este prezentă cu ea o altă persoană sau o forță, care nu se află acolo în mod real (de exemplu, simte o persoană decedată în cameră sau aude o voce șoptindu-i numele); pot apărea fenomene de derealizare, depersonalizare, cu păstrarea capacității de testare a realității (= capacitatea de a privi obiectiv lumea din jur, de a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru, de a face diferența între trăirile noastre subiective și realitatea obiectivă);
8. gândire și limbaj bizar (vorbire vagă, digresivă, circumstanțială, metaforică, supraelaborată sau stereotipă, cu detalii excesive – care face dificilă comunicarea cu alte persoane; în mod caricatural poate apărea solilocviul în public – vorbește singur);
9. sentimente inadecvate sau limitate – par a fi reci, distanți, lipsiți de emoții, cu afect restrâns, indiferenți emoțional. Par a fi persoane fără umor și dificil de introdus în conversații. Prezintă o hipersensibilitate la critică sau față de ofensele reale sau imaginare.

Conform DSM-V, sunt necesare 5 din cele 9 criterii pentru a putea pune diagnosticul de tulburare de personalitate schizotipală.

Stilul de atașament al persoanelor cu TP schizotipală este unul anxios, de desconsiderare. Îi percep într-un mod negativ pe ceilalți, iar percepția despre sine oscilează între pozitiv și negativ. Aceste persoane se consideră „speciale” și „îndreptățite”, dar sunt conștiente, în același timp, că au nevoie de ceilalți – doar ca aceștia au potențialul de a-i răni. Indivizii cu TP schizotipală se folosesc de alte persoane pentru a-și satisface propriile nevoi, dar în același timp sunt precaute și le resping.

Din punct de vedere psihanalitic – Gabbard consideră că personalitatea schizoidă și personalitatea schizotipală sunt similare. Pe de altă parte, Kellerman si Burry consideră că personalitatea schizoidă are un caracter controlat de emoție, pe când cea schizotipală are un caracter de evitare a emoțiilor. Probabil, în copilărie, părinții persoanelor cu TP schizotipală erau reci emoțional, erau foarte critici și îi depepseau des. De aici ar proveni hipersensibilitatea socială – care are ca scop apărarea împotriva anxietății sociale intense. Mecanismele de apărare folosite de acești indivizi includ proiecția – pentru a-și exernaliza frica și furia, gândirea magică, intelectualizarea – pentru a reduce suprastimularea emoțională și negarea isterică – pentru a reduce interacțiunile sociale nedorite, cu scopul de a le raționaliza.

Din punct de vedere biosocial – Millon și Everly consideră că indivizii cu TP schizotipală reaționează într-un mod infantil pasiv, probabil din pricina unei stimulări infantile sărace și indiferenței parentale. Ei sugerează că aceștia au sistemul reticulat ascendent activator (SRAA) diminuat, de aici rezultând autostimularea și fantezia acestor persoane.

Din punct de vedere social, indivizii cu TP schizotipală au un istoric familial în care erau devalorizați de părinți (devalorizare parentală) și umiliți de frați sau egali. De aici rezultă neîncrederea în alte persoane, scăderea stimei de sine, autocritica și autodenigrarea.

Evoluție

Simptomele au un debut precoce (uneori înainte de vârsta de 14 ani) și rămân stabile pe tot parcursul vieții – cel mai adesea. În copilărie sau adolescență tulburarea se poate manifesta prin solitudine, relații minime cu colegii, anxietate socială marcată, randament școlar scăzut, hipersensibilitate, gânduri, limbaj și fantezii ciudate/bizare. Sunt considerați „ciudați/excentrici”, fiind tachinați din acest motiv.

Rar, indivizii se pot decompensa psihotic, pot progresa spre schizofrenie sau altă tulburare psihotică. De asemenea, mai există cazuri când sunt diagnosticați greșit cu tulburare Asperger.

Tratament

Tratamentul TP schizotipală include psihoterapie și uneori tratament medicamentos. Cel mai frecvent tip de terapie utilizat este terapia cognitiv-comportamentală (TCC/CBT), în care individul învață cum să aibă încredere în ceilalți și cum să se adapteze.

Tratamentul mai poate include psihoeducația, terapia suportivă și terapia familială.

Mai sunt folosite terapia psihodinamică și terapia centrată pe scheme.

În timpul decompensărilor psihotice ale tulburării de personalitate schizotipale, sunt necesare antipsihoticele.