Bulimia nervosa, numită în mod obișnuit bulimia, este o tulburare gravă a instinctului alimentar (eating disorder), care poate pune viața în pericol. Ea nu este același lucru cu anorexia nervosa (înfometarea/refuzul alimentației), despre care vom discuta în alt articol, dar de cele mai multe ori aceste două tulburări se asociază și pornesc de la problema aspectului fizic și a propriei greutăți.
Persoanele cu bulimie suferă numeroase crize de supraalimentare impulsivă, în cursul cărora nu se pot autocontrola și ajung să consume cantități mari de alimente în timp scurt. Acest lucru poate duce la distensie gastrică, durere și vărsături. În timpul acestor crize persoana nu se poate autocontrola și face orice pentru a obține alimentele.
Bulimia apare mai frecvent în rândul femeilor, cel mai adesea după pubertate, cu vârsta de debut între 16-17 ani.
Bulimia nervosa se caracterizează prin 2 elemente esențiale:
- consumul brusc excesiv de alimente;
- metode de prevenire a creșterii ponderale.
Pentru a scăpa de caloriile în plus și pentru a preveni creșterea în greutate, persoanele cu bulimie pot folosi diverse metode, precum: auto-inducerea vărsăturilor, folosirea de laxative, suplimente de slăbit, diuretice, clisme în exces, post, diete stricte și exerciții fizice excesive.
Scurt istoric al bulimiei
Referințele istorice sugerează că bulimia și tulburările alimentare, la fel ca multe alte boli, au afectat oamenii înainte ca noi să le înțelegem. Egiptenii antici ar fi vomitat în fiecare lună timp de 3 zile consecutiv, crezând că afecțiunile provin din alimentație. Deoarece oamenii nu știau ce provoacă bolile, în Evul Mediu purgația era folosită ca remediu, în același mod în care sângerarea era considerată un tratament popular. Romanii și-ar fi gâdilat gâtul cu pene după fiecare masă pentru a-și provoca vărsături, de aici pornind ideea de vomitorium, cuvânt utilizat adesea greșit. Vomitorium-urile au existat într-adevăr, dar cuvântul se referă din punct de vedere istoric la pasajele din amfiteatru care duceau clienții la locurile lor.
Art UK
A Woman Holding the Head of a Man Who Is Vomiting
Care sunt semnele și simptomele bulimiei?
- preocupare excesivă legată de aspectul și greutatea corpului;
- frica de creștere în greutate;
- episoade repetate de mâncat cantități anormal de mari de alimente la o singură masă;
- senzație de pierdere a controlului în timpul binging-ului (binging = activitate desfășurată în mod continuu) – ca și cum nu te poți opri din mâncat sau nu poți controla ceea ce mănânci;
- auto-inducerea vomei;
- exerciții fizice excesive după consumul de mâncare;
- folosirea laxativelor, diureticelor sau a clismei după masă;
- postul, restricționarea caloriilor sau evitarea anumitor alimente între crizele de mâncat compulsiv;
- utilizarea excesivă a suplimentelor alimentare sau a produselor din plante pentru a pierde în greutate;
Severitatea bulimiei este determinată de numărul de vărsături existente pe săptămână, adesea cel puțin o dată pe săptămână timp de cel puțin 3 luni.
De ce apare bulimia?
Se consideră că bulimia și anorexia au o patologie comună, fiind implicați mai mulți factori:
- genetici: într-o familie cu tulburări alimentare există un risc mai mare ca o persoană să dezvolte bulimie;
- biologici: activitate scăzută a noradrenalinei și serotoninei, care determină comportamentul impulsiv și niveluri plasmatice crescute ale endorfinelor (după vomă), care reîntăresc comportamentul (starea de bine dată de endorfine fac persoana să repete comportamentul);
- psihologici: persoanele cu bulimie sunt mai extrovertite, mânioase și impulsive; s-a observat că în familiile în care un membru are bulimie apar ostilități, haos, empatie insuficientă; persoana bolnavă de bulimie acumulează o tensiune interioară în urma conflictelor exterioare, tensiune pe care o eliberează în urma auto-inducerii vomei; din punct de vedere psiho-dinamic, bulimia reprezintă o luptă a tinerei fete împotriva mamei, luptă pe care o joacă în alimentație; din punct de vedere psihanalitic, pacienta bulimică are un Eu slăbit, fragmentat și Supraeu lax; bazele Eului sunt puse în copilărie în urma relației cu părinții; comportamentul bulimic poate fi o reacție ca urmare a frustrării dorinței de iubire sau poate fi un mecanism de apărare împotriva fricii inconștiente de abandon.
- sociali-culturali: societatea pune accentul pe aspectul fizic.
Care pot fi complicațiile bulimiei?
- dezechilibre hidro-electrolitice;
- hemoragie subconjuctivală;
- hipopotasemie(potasiu seric < 3,5 mEq/l);
- alcaloză metabolică hipocloremică;
- eroziuni ale smalțului dentar;
- inflamația glandelor parotide;
- epistaxis (hemoragie nazală);
- dureri abdominale;
- dilatări ale esofagului;
- dilatări gastrice;
- esofagită;
- ruptură gastrică;
- aritmii cardiace;
- hipotensiune arterială;
- niveluri scăzute ale hormonilor tiroidieni;
- niveluri scăzute ale hormonilor sexuali => infertilitate;
- anemie;
- leucopenie => risc de infecții;
- hipocalcemie;
- hipomagneziemie;
- hemoroizi;
- prolaps rectal;
- tuse cronică;
- voce răgușită;
- convulsii;
- moarte.
Care este tratamentul bulimiei?
Tratament implică, în general, o abordare de echipă: pacientul, familia, un medic psihiatru, un psihoterapeut și un dietetician cu experiență în tratarea tulburărilor alimentare. Terapia cognitiv-comportamentală combinată cu tratamentul medicamentos antidepresiv (SSRI – inhibitori selectivi ai recapătii serotoninei) este cea mai eficientă. Se mai aplică terapia familială la cazurile cu debut în adolescență, terapie interpersonală și psihanaliză.
Dacă ai simptome de bulimie, solicită ajutorul unui medic specialist psihiatru cât mai rapid. Dacă este lăsată netratată, bulimia îți poate afecta grav sănătatea.