
O tulburare de personalitate este un tip de tulburare mintală caracterizată prin moduri inflexibile și nesănătoase de a gândi, de a ne comporta și de a funcționa, în general.
Personalitatea este amprenta ta personală, modalitatea unică în care vezi, percepi și te raportezi la lumea exterioară, dar și la cea interioară.
Astfel, trebuie să înțelegem că pentru a fi luat în considerare ca tulburare de personalitate, acest disconfort trebuie să dureze de ceva timp (să fie unul cronic, să aibă un istoric) și să aibă o constanță în manifestare (să afecteze toate planurile vieții unui om).
Conform Asociației Psihiatrice Americane tulburările de personalitate au fost împărțite in trei grupe (cluster):
Cluster A – ciudat si excentric
Tulburare de personalitate: paranoidă, schizoidă, schizotipală
Cluster B – dramatic, emotional si imprevizibil
Tulburare de personalitate: antisocială, borderline, histrionică, narcisică
Cluster C – anxios sau temator
Tulburare de personalitate: evitantă, dependentă, obsesiv-compulsivă
Alte tulburări de personalitate care nu sunt incluse în aceste clustere sunt :
• Tulburare de personalitate pasiv – agresivă
• Tulburare de personalitate depresivă
Principalele trăsături pentru fiecare tulburare de personalitate:
– tulburare de personalitate Paranoidă: suspicioși, neîncrezători, ostili, iritabili, geloși, colecționari de nedreptăți sau procesomani.
– tulburare de personalitate Schizoidă: izolați, fără vreo manifestare către ceilalți, contact vizual deficitar, neadecvat de serioși, procupați de obiecte neînsuflețite sau constructe metafizice.
– tulburare de personalitate Borderline: manipulativi, cu sentimentul de gol lăuntric, impulsivi, relații personale instabile și intense cu oscilarea între idealizare și devalorizare, amenințări sau gesturi suicidare, auto-mutilare.
– tulburare de personalitate Histrionică: dramatici, emoționali, superficiali, seductivi sau provocatori sexual, sugestionabili.
– tulburare de personalitate Narcisică: plini de ei, cu fantezii nelimitate de succes, putere, strălucire sau iubire ideală, lipsiți de empatie, invidioși, exploatativi în preocuparea de a-și atinge propriile țeluri.
– tulburare de personalitate Antisocială: de la 15 ani există un comportament de ignorare și încălcare a drepturilor altora, agresivi, iritabili, impulsivi, iresponsabili, fără remușcări, mincinoși, înșală și escrochează.
– tulburare de personalitate Obsesiv-compulsivă: perfectioniști, ordonați, rigizi, preocupați de ordine si de reguli, lipsiti de spontaneitate, prea seriosi, perseverenti,
– tulburare de personalitate Evitantă: rusinoși, timizi, inhibați în relațiile interpersonale, temători de critică, dezaprobare și rejecție. Se privesc ca inadecvați, inferiori altora.
– tulburare de personalitate Dependentă: dependenți, au nevoie de sfaturi și reasigurări de la cei din jur, cu dificultăți în exprimarea dezacordului de teama să nu piardă sprijinul, initiază greu proiecte și lucruri pe care să le facă singuri.
– tulburare de personalitate Pasiv – agresivă: manifestă obstrucționism, încăpățânare și ineficiență, rezistă pasiv în îndeplinirea sarcinilor ocupaționale de rutină, certăreți, se plâng că nu sunt înțeleși și apreciați.
– tulburare de personalitate Depresivă: pesimiști, nefericiți, triști, cu stima de sine scazută, predispuși spre îngrijorări, vinovăție.
Tratament
În principal tratamentul tulburărilor de personalitate este psihoterapeutic, terapia psihanalitică fiind de primă indicație.
Complicații
Tulburarea borderline și tulburarea antisocială “se maturizează“, manifestările se estompează o dată cu vârsta. Tulburarile narcisică, dependentă și pasiv – agresivă rămân constante sau chiar se exacerbează cu vârsta. Tulburarea schizotipală și tulburarea obsesională sunt mai bine tolerate social, ele rămânând neschimbate pe parcursul vieții.
Suicidul este cea mai de temut complicație a tulburărilor de personalitate, tulburarea borderline și cea dependentă având riscul cel mai mare. Totuși actul suicidar din tulburările de personalitate se deosebește deseori de suicidul din celelate condiții patologice prin inautenticitatea intenției, fiind de cele mai multe ori demonstrativ, regizat, dar uneori reușind, ducând la așa-zisa “moarte prin accident suicidar”.
Alte complicații pot fi decompensările depresive, anxioase sau chiar psihotice, fiecare tip de tulburare de personalitate având predispoziții relativ specifice .
Sursa: csid.ro
bellanima.ro
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/personality-disorders/symptoms-causes/syc-20354463
