Ce este LSD-ul?
Dietilamida acidului lisergic (LSD) este unul dintre cei mai puternici agenți psihoactivi cunoscuți, producând modificări dramatice ale conștiinței după doze orale de submiligrame (≥20 μg).
Ce este acidul lisergic?
Ingredientul principal în LSD este acidul lisergic, care este cel mai frecvent sintetizat din ergot, o ciupercă care crește pe cereale precum secara. Ergotul a fost istoric temut ca otravă, relatările medievale despre substanță fiind asociate cu focare care au afectat mii de oameni. Cu toate acestea, la începutul secolului al XX-lea, ergotul a început să fie investigat ca un potențial medicament, ceea ce a condus la descoperirea și sinteza acidului lisergic, apoi al LSD-ului. Amina acidului lisergic (LSA) poate fi găsit în alte substanțe din natură, altele decât ergotul, cum ar fi semințele de gloria dimineții (Ipomoea). Se pare că această substanță chimică poate produce în sine un efect euforic ușor. Uneori, LSA este denumită ergină, datorită relației sale cu ergotul.
Ce este hidrazida acidului izo-lisergic?
În timpul producției de LSD, amina acidului lisergic (LSA) trebuie convertită într-un compus chimic diferit, astfel încât să se poată atașa la celălalt ingredient activ, dietilamida. Unele substanțe chimice sunt adăugate la acidul lisergic, apoi încălzite, pentru a crea hidrazida acidului izo-lisergic. Cealaltă substanță chimică principală găsită în LSD este dietilamida, care este o substanță chimică sintetică produsă în laborator. Dietilamidele se formează după ce un acid și o bază se adaugă la hidrazida acidului izo-lisergic, care se transformă în dietilamidă izo-lisergică. Prin izomerizare, formula chimică este rearanjată și devine LSD.
Cum a fost descoperit?
Compusul a fost sintetizat inițial în anul 1938 de către chimistul elvețian Albert Hoffman la Sandoz (Basel, Elveția) ca o potențială terapie pentru depresia respiratorie și alte afecțiuni fizice. Hoffmann descoperă proprietățile halucinogene ale LSD-ului mai târziu în cursul studiilor asupra alcaloizilor din cornul de secară. El și-a administrat o doză de 250 μg de LSD, moment în care a constatat efectele halucinogene pe care le-a descris amănunțit. “Acum, încetul cu încetul, încep să mă bucur de culori și jocuri de forme nemaiîntâlnite, care persistă în fața ochilor mei închisi. Imagini caleidoscopice, fantastice, alternânde, variate, deschizându-se ți apoi închizându-se în cercuri și spirale, explodând în fântâni de culori, rearanjându-se și amestecându-se singure, în flux constant, năvălesc asupra mea”.
Substanța a atins apogeul popularității în anii ’60 ca drog recreativ și care sporește spiritualitatea prin expandarea conștiinței.
Deși este un halucinogen puternic, LSD-ul nu este considerat captivant pentru majoritatea oamenilor, deși poate fi foarte periculos.
Ce legătură are cu psihiatria?
După descoperirea accidentală a efectelor sale psihoactive puternice în 1943, a fost furnizat de Laboratoarele Sandoz ca medicament experimental care ar putea fi util ca adjuvant pentru psihoterapie sau pentru a oferi psihiatrilor o perspectivă asupra proceselor mentale la pacienții lor.
Totuși, din punct de vedere psihiatric, LSD-ul poate provoca psihoză, depresie, agresivitate și schizofrenie la persoanele care sunt predispuse la aceste tulburări mentale.
În ce formă se găsește?
– comprimate de dimensiuni foarte mici si colorate („microdots”);
– cuburi de zahar impregante cu solutie de LSD;
– bucati de gelatina (obtinute prin amestecarea solutiei de LSD cu gelatina si prelucrarea amestecului rezultat in forme denumite “window panes”);
– “timbrele” – cel mai frecvent folosite – impregnarea unor bucati de hartie sugativa de marimea timbrelor postale, cu solutie de LSD, decorate cu desene variate, colorate;
– lichid (ocazional);
– intravenos (rar).
Există cel putin 80 de denumiri în argou atribuite formelor sale de prezentare, în funcție de desene și doză. Cele mai obișnuite: Acid, Trips, Yellow Sunshines, Blotter, Tabs, Doses, Pills.
Cum acționează în corp?
Efectele LSD-ului par a fi date de acțiunea asupra sistemului serotoninergic, fiind un autoreceptor agonist al receptorilor 5HT2 (autoreceptorul este un receptor de pe un neuron pentru un transmițător pe care acel neuron îl eliberează, activarea fiind de tip feedback negativ).
LSD acționează și ca agonist parțial serotoninergic. Implicarea acestor receptori în mecanismul producerii halucinațiilor este susținută de observația experimentală că antagoniștii 5HT2 (ex. ritanserin) sunt eficienți în blocarea efectelor comportamentale și electrofiziologice ale halucinogenelor.
LSD este considerat cel mai potent halucinogen cunoscut, dozele halucinogene (25 – 50 μg) sunt suficiente pentru a produce efecte psihedelice.
Substanța modifică temporar modul în care creierul procesează informațiile, ocolind talamusul, care în mod normal interpretează și clasifică informațiile senzoriale.
LSD-ul este, de obicei, absorbit gastro-intestinal, iar efectele apar în 30-90 minute, ating maximul după 2-4 ore și se mențin 6-12 ore. Se transformă la nivelul ficatului în metaboliți inactivi și se excretă pe cale urinară. Este o substanță care trece bariera placentară.
Ce efecte are?
Acționează în principal asupra sistemului nervos central (SNC) producând:
– alterări ale percepției;
– perturbări de gândire;
– modificări comportamentale.
LSD poate să determine:
– midriază (dilatarea pupile);
– anorexie (lipsa poftei de mâncare);
– hipertensiune arterială;
– creșterea alurii ventriculare (tahicardie);
– hipertermie (creșterea temperaturii corpului);
– greață, vărsături;
– disconfort abdominal;
– afectarea funcției psihomotorii, urmate de insomnie (după ce drogul a fost îndepărtat);
– nivel crescut al glicemiei.
Efectele în general sunt imprevizibile, fiind influențate de cantitatea consumată, personalitatea consumatorului, dispoziția și așteptările acestuia, contextul utilizarii.
Reacțiile adverse sunt de natură psihologică și nu depind de prezența substanței în organism. Aproape toți consumatorii care au încercat măcar o dată substanțe halucinogene, descriu ca primă modificare psihică, stralucirea crescută a culorilor.
Halucinațiile declanșate de LSD nu sunt, de fapt, decât pseudohalucinații, consumatorii fiind aproape întotdeauna conștienți de faptul că impresiile trăite nu sunt reale. Într-un fel, LSD permite revenirea la o stare infantila a organizării percepțiilor ce definesc starea de conștientă.
Pericolul psihic imediat este reprezentat de starea depresivă dinaintea consumului care poate degenera într-o experiență “horror”.
Ce interacțiuni are cu alte medicamente/droguri?
Rar LSD-ul este diluat cu alte substanțe, dar se poate găsi ca agent de diluare sau tăiere în alte droguri, precum ecstasy/MDMA.
Spre deosebire de alte droguri puternice, LSD-ul nu interacționează cu multe alte substanțe, fie legale, fie ilicite. De exemplu, consumul de alcool împreună cu LSD-ul nu induce efecte negative.
Dezvoltarea toleranței la LSD duce, de asemenea, la toleranță la psilocibină (ciuperci) și mescalină (peyote), chiar dacă persoana nu a mai ingerat niciodată aceste substanțe.
LSD-ul ar putea interacționa negativ cu litiul, care este utilizat pentru tratarea tulburărilor bipolare și cu fluoxetina, un antidepresiv. Utilizarea LSD-ul în timp ce luați aceste medicamente poate provoca convulsii.
Intoxicația acută
Cazuri letale atribuite efectelor directe ale LSD-ului nu au fost raportate.
Totuși, accidente cu sfârșit letal și sinucideri sunt semnalate în cursul intoxicației sau dupa consumul de LSD (la acestea contribuie și comportamentul combativ și autodistructiv al subiectului).
Manifestări cu risc vital pot fi cele cauzate de stimularea simpatică intensa, care determina:
– aritmii;
– hipertensiune arterială;
– hipertermie severă;
– convulsii.
Intoxicația cronică
Starea indusă de consumul de LSD poartă numele de “trip” (“călătorie”) și reprezintă o stare psihotică temporară (reacțiile adverse manifestate sunt denumite “bad trip”).
Manifestările din intoxicatia cronică produsă de LSD sunt:
– tulburări vizuale, care apar constant și printre primele (ex. culorile devin mai intense, în faza euforică predominând roșu – galben și verde deschis, iar in faza depresivă predominând albastru și verde închis. Se dezvoltă imagini pulsatile, suprafețele netede sunt presupuse a fi adânci, obiectele fixe încep să oscileze și să “curgă”).
– apare sinestezia (“încrucișare a simțurilor”: subiectul aude culori și vede sunete).
– hipersensibilitatea la sunete.
– tulburări extreme ale dispoziției (senzațiile și trăirile subiectului, sentimentele lui se schimbă în mod dramatic, subiectul poate simți în același timp mai multe stări emoționale sau oscilează rapid de la o stare la alta).
– depersonalizare.
– tulburări de percepere a timpului și spațiului.
Perturbările pot avea uneori caracter înspăimântător (sentimente și gânduri terifiante, teama de pierdere a controlului, disperare și spaima de moarte iminentă). În timpul reacției de tip „bad trip”, subiectul este conștient, cu simț de orientare, dar anxios și putând dezvolta raționamente paranoide sau bizare; poate fi combativ si autodistructiv.
Nu este descris pentru LSD un comportament compulsiv, dominat de dorință constrângătoare, irezistibilă de administrare a drogului de o intensitate la fel de mare ca și în cazul altor droguri (amfetamine, cocaina, morfinomimetice), unii subiecți reducând consumul sau renunțând la el.
Toleranța se dezvoltă rapid (de la o doza inițială de 50 μg administrată o dată sau de doua ori pe săptămână, se ajunge la doze de 400 μg și chiar 800 μg), dar și dispare rapid (câteva zile).
Dependența fizică nu a fost descrisă pentru LSD. Nu s-au înregistrat manifestări de abstinență.
Consumul de LSD poate precipita episoade de schizofrenie, în special la indivizii cu tulburări psihice preexistente.
Nu pot fi făcute predicții referitoare la manifestarea Hallucinogen persisting perception disorder (HPPD) (“flashback”-uri, “rememorări”), dar incidența este de obicei de 1 la 20 de consumatori; deși acest tip de reacții cronice apare mai frecvent la consumatorii la care s-a manifestat “bad trip” și care, în mod constant, folosesc abuziv substanța, au fost raportate totuși chiar și după o singură doză de LSD.
“Flashback”-urile (de percepție – în special tulburări vizuale, somatice – parestezii, tahicardie, și emoționale – sentimente de singurătate, panică si depresie) sunt scurte sau pot dura câteva ore; cele mai grave sunt cele de ordin emoțional, din cauza persisțentei sentimentelor de frică, singuratate și a altor stări emoționale care pot conduce la suicid.
Riscul major îl reprezintă psihoza acută sau cronică. Episodul acut durează până la 24 ore și este caracterizat de:
– intensificarea percepțiilor;
– iluzii;
– sentimente de depersonalizare;
– halucinații;
– midriază;
– tahicardie;
– transpirație;
– tremor;
– vedere neclară;
– anxietate marcata, posibil depresie;
– gandire paranoidă;
– afectarea judecății.
Tratamentul intoxicației acute
Tratamentul stării de intoxicație produsă de LSD se referă la subiecții cu manifestări de tip “bad trip” sau atacuri de panică.
Măsuri de urgență:
– plasarea subiectului într-un mediu liniștit (minimalizarea stimulilor externi care ar putea agrava starea psihotică), supravegherea și calmarea acestuia prin asigurări permanente privind caracterul temporar al stării trăite.
– administrare de anxiolitice (diazepam sau midazolam) pentru combaterea agitației și anxietății grave (se vor evita antipsihoticele, care pot produce hipotensiune arteriala, scăderea pragului convulsivant și reacții extrapiramidale).
– tratatament simptomatic corespunzator manifestărilor simpatomimetice (convulsii, hipertermie, hipertensiune arteriala, aritmii).
– dupa stabilizare, consult psihiatric și, în funcție de acesta, tratament de specialitate corespunzător.