Frica de abandon este un tip de anxietate pe care unii oameni îl experimentează atunci când se confruntă cu ideea de a pierde pe cineva la care țin. Toată lumea se confruntă cu moartea sau sfârșitul relațiilor în timpul vieții. Pierderea este o parte naturală a vieții. Cu toate acestea, persoanele cu teamă de abandon trăiesc cu frica acestor pierderi și în consecință, pot apărea comportamente care îi determină pe oamenii din jurul lor să îi respingă, pentru a nu apuca să trăiască un abandon real.
Criteriul „fricii de abandon” a fost descris pentru prima dată de Masterson ca un simptom al tulburării de personalitate borderline. Deși este numită și „frica de singurătate”, în prezent este înțeleasă ca fiind un simptom precoce al atașamentului nesigur. Teama de abandon este strâns legată de criteriul „relațiilor instabile, intense”, în cadrul cărora relații intime sunt alternativ idealizate și devalorizate. Persoanele cu această frică tind să rămână în relații toxice, sunt extrem de geloase, manipulatoare, își controlează puternic partenerul sau la polul opus, se sacrifică excesiv, punând nevoile celuilalt mai presus de nevoile lor. Teama de abandon nu afectează doar relațiile de cuplu, ci și relațiile de prietenie sau cele familiale.
Frica de abandon apare în copilărie sau adolescență și este formată din gânduri, amintirilor și senzații fizice pe care individul le-a experimentat în momentul „abandonului”: nu s-a răspuns nevoilor copilului, dezvoltând o frustrare cronică sau a suferit o traumă (moartea unei persoane apropiate, divorțul părinților, abuz fizic sau emoțional).
Toți sugarii posedă instinctul de a forma un atașament față de îngrijitori. Apropierea și receptivitatea îngrijitorului vor forma percepțiile copilului în ceea ce privește securitatea și dragostea. Deficitele de îngrijire din cauza părinților care suferă tulburări mentale sau nu înțeleg nevoile copilului afectează dezvoltarea unui concept de sine stabil și realist.
Din punct de vedere fiziologic persoanele cu tulburare de personalitate borderline și implicit, cu frică de abandon, pot avea niveluri plasmatice ale oxitocinei mai scăzute, răspunsuri crescute și mai prelungite ale amigdalei, care modulează frica și o hiperactivare a sistemului de stres hipotalamic-hipofizar-suprarenal. Oxitocina este hormonul dragostei și al atașamentului, fiind eliberată când două persoane se apropie din punct de vedere fizic – se îmbrățișează, se sărută, întrețin relații sexuale sau în timpul travaliului și al alăptării.
Cum recunoaștem teama de abandon?
- sentimentul de singurătate (CONSTANT)!
- FRICA DE A FI SINGUR!
- sentimentul de insecuritate relațională – frica că persoanele apropiate te vor părăsi sau vor muri;
- agățarea de persoane de teama de a nu fi părăsit;
- creșterea anxietății – devii agitat, tensionat, iritat în legatură cu plecarea unei persoane apropiate (fie că este vorba despre o vacanță sau o plecare în scop profesional);
- dificultatea de a renunța la o relație toxică sau la o situație nefavorabilă;
- tendința de a alege parteneri care nu îți răspund acestor nevoi, sunt indisponibili sau nu doresc să își asume un angajament; ajungi să eviți relațiile apropiate de teama abandonului;
- nevoia excesivă de atenție si prezența celorlalți;
- teama și dificultatea de a comunica o nevoie sau o cerere;
- apariția unor simptome fizice în lipsa unor afecțiuni somatice în cazul despărțirii/plecării unei persoane apropiate: dureri de cap, spate, stomac, amețeli, stări de rău etc.
- preocupare excesivă de faptul că partenerul te-ar putea părăsi, ajungând sa faci diverse comportamente care îl îndepărtează;
- din disperare apelezi la diferite tehnici de manipulare pentru a rămâne alături de persoana respectivă;
Există anumite persoane care îți activează rana de abandon, amenințând sentimentul de siguranță relațională. Câteva caractersitici ale acestor persoane:
- sunt impredictibile (în unele zile sunt interesate de tine, în altele nu);
- sunt instabile – nu au o rutină și un stil de viata echilibrat, care să îți ofere siguranță (schimbă job-uri frecvent, se mută des);
- sunt inacesibile din punct de vedere emoțional, sunt distante, reci;
- sunt critice și abuzive, mitomane, înșală;
- nu te poți baza pe ele;
Care este tratamentul fricii de abandon?
Este recomandată psihoterapia. Cea mai eficientă ar fi psihoterapia individuală, centrată pe schemă. Rezultatele așteptate al unui astfel de tratament ar fi reducerea comportamentului impulsiv, îmbunătățirea relațiilor interpersonale, crearea unei identități sigure, stabile, părăsirea relațiilor toxice și a situațiilor neprielnice.