Ce este psihopatia?
Psihopatia este o trăsătură de personalitate caracterizată prin comportament antisocial, capacitate redusă de a avea remușcări și empatie, alături de lipsa de control a comportamentului.
Fiind influențați de filmele pe care le vedem, ne gândim că toți psihopații sunt criminali în serie. Ne vin în minte imagini precum cea a lui Hannibal Lecter, Ted Bundy, Charles Mason, Ed Gein sau a celebrului caz de la Caracal, Gheorghe Dincă. Ei bine, nu este chiar așa. Mulți dintre ei trăiesc printre noi și, cel mai probabil, ne și conduc.
Care sunt caracteristicile unui psihopat?
- Volubilitate/ farmec superficial
- Supraevaluare grandioasă a propriei valori => grandomanie
- Înclinație spre plictiseală/ nevoia permanenta de stimulare
- Minciuni patologice (mitomanie)
- Manipulator
- Nu simte remușcări sau sentimente de vină
- Afecțiune superficială
- Cruzime/ lipsă empatie
- Stil de viață parazitar
- Slab control al comportamentului
- Promiscuitate sexuală
- Probleme de comportament apărute încă din copilărie
- Absența unor țeluri realiste pe termen lung
- Impulsivitate
- Iresponsabilitate
- Nu acceptă responsabilitatea pentru propriile acțiuni
- Relații de cuplu frecvente și de scurtă durată
- Delincvența juvenilă
- Revocarea eliberării condiționate
- Versatilitate criminală
Psihopatia nu se găsește în manual de diagnostic al bolilor psihice, deoarece este o trăsătură de personalitate. Cele mai apropiate diagnostice de ceea ce căutăm noi ar fi cele de „tulburare de control al impulsurilor și de ajustare (adaptare)” și „tulburarea de personalitate disocială (antisocială)”.
Există mai multe teste psihologice pentru depistarea psihopatiei, dar cel mai utilizat este testul PCL-R (Psychopathy Check List-Revised) realizat de Robert Hare (vezi lista de mai sus). Acesta a realizat această listă lucrând cu criminalii din închisorile canadiene. Pentru fiecare caracteristică din listă se acordă 0 (absent), 1 (slab prezent) sau 2 (prezent din plin) puncte.
Ce joburi preferă un psihopat?
Un clasament al joburilor preferate de psihopați:
1. Directori executivi (CEO)
2. Avocat
3. Angajații din media
4. Agenții de vânzări
5. Chirurg
6. Jurnalist
7. Ofițer de poliție
8. Clericii
9. Bucătar
10. Angajații din sistemul public
Joburile cu cei mai puțini psihopați:
1. Personalul de prim-ajutor
2. Asistentele medicale
3. Terapeuții
4. Meșteșugarii
5. Stiliștii și cosmeticienii
6. Voluntarii din serviciile de caritate
7. Profesor
8. Artist creativ
9. Doctor
10. Contabil
A doua categorie de joburi necesită relaţii umane, sentimente și nu oferă prea multă autoritate, prin urmare nu vor fi preferate de psihopați. Cei cu boli mintale nu sunt atraşi și nu se pricep în aceste domenii. Pe de altă parte, profesiile din prima categorie oferă putere şi multe dintre ele necesită abilitatea de a stabili obiective, luarea unor decizii rupte de sentimente.
Scurt istoric al psihopatiei
Conceptul de psihopatie este pentru prima dată menționat Grecia Antică. Filosoful Teofast (371 – 287 î.e.n) descrie o serie de 30 de temperamente morale în cartea sa, „Caracterele”. Este descris „individul fără scrupule”, care este acea persoană, care va merge și va împrumuta din nou bani de la un creditor pe care niciodată nu l-a plătit, dând dovadă de un tupeu nemărginit.
Phillipe Pinel (1745-1826), tatăl fondator al psihiatriei moderne, a folosit expresia „manie sans delirium” (manie fără delir) pentru a descrie această tulburare în urmă cu peste 200 de ani, după ce a observat cum un bărbat extrem de calm, dar cu foarte mult sânge rece, lovește un câine până când îl ucide. Termenul a fost folosit apoi folosit pentru a descrie persoanele fără probleme intelectuale, dar cu tulburări grave de comportament, caracterizate prin cruzime marcată, acte antisociale, consum de alcool și droguri, iresponsabilitate și imoralitate. Pinel a descris un tip de „nebunie morală”, care a apărut în absența confuziei mentale și a deficitului intelectual, diferențiind aceste cazuri de pacienții psihotici.
Psihoza și psihopatia nu sunt aceleași. Psihoza este o pierdere a contactului cu realitatea, care duce la simptome precum halucinații vizuale, auditive sau olfactive, delir, tulburări de gândire, comportament dezorganizat și incapacitatea de adaptare la o viață socială normală.
Julius Koch (1841-1908), un psihiatru german, a inventat termenul de „psihopastic” sau „psihopat” în anul 1888. Koch a susținut că psihopatia a apărut dintr-un defect constituțional. „Psihopasticii” erau oamenii care și-au făcut rău (prin tentative de sinucidere) și care fac rău altora. Chiar dacă conceptul de „psihopastic” era mai concentrat decât cel de „nebunie morală”, era încă suficient de larg pentru a cuprinde tulburările de personalitate în general.
Până în anii 1920, psihiatria folosea cuvântul psihopat pentru a include persoanele deprimate, cu voință slabă, excesiv de timide și nesigure – cu alte cuvinte, a devenit un cuvânt de rezervă pentru psihologia anormală.
În anul 1909, Birnbaum a sugerat că „sociopat” ar fi un termen mai bun decât „psihopat” pentru a descrie indivizii cu această constelație de simptome. Termenul a fost folosit pentru a indica încălcarea normelor sociale sau a comportamentului antisocial. Conform acestei definiții, sociopatia este aceeași cu cea a psihopatiei.
În 1941, Dr. Hervey Cleckley a publicat prima ediție a unei compilații de cercetări clinice și studii de caz, efectuate cu o mare varietate de psihopați, numită „The Mask of Sanity”. Titlul se referă la „masca” de normalitate a psihopaților. După aproape 50 de ani de muncă clinică și după 4 ediții ulterioare ale lucrării, caracterizarea psihopatiei de către Cleckley este folosită și astăzi, rămânând una dintre cele mai influente descrieri clinice ale tulburării.
Pornind de la lucrarea lui Cleckley, Dr. Robert Hare a creat „Lista de verificare a psihopatiei” (Psychopathy Checklist – PCL) în 1980 și a revizuit-o în 1991 (Psychopathy Checklist—revised – PCL-R). Acestea rămân cele mai folosite instrumente pentru evaluarea psihopatiei în ziua de azi.
Care sunt cauzele psihopatiei?
Nu se cunoaște cauza exactă a psihopatiei. Se consideră ca este o combinație între factorii genetici și factorii de mediu. Un rol major în apariția bolii îl au lipsa grijei parentale și educația bazată pe pedeapsă. Alți factori de risc cuprind abuzul de substanțe al părinților, separarea părinților, lipsa implicării parentale, abuzul și neglijența.
Niște studii au arătat că psihopații au conexiuni reduse între cortexul prefrontal ventro-medial (vmPFC), partea creierului responsabilă de sentimente precum empatia și vinovăția și amigdala, care mediază frica și anxietatea.
Care este tratamentul psihopatiei?
Cea mai reușită abordare a tratamentului psihopatiei este multimodală, incluzând psihoterapie individuală sau orientată pe familie, pregătire pentru abilități comportamentale (behavioral skills training) și recunoașterea rolurilor importante ale familiei, școlii, colegilor și comunității.
Nu există niciun medicament creat special pentru tratarea psihopatiei. În schimb, sunt folosite cele dezvoltate inițial pentru a trata ADHD, tulburările de dispoziție și anxietate, precum psihostimulentele, antipsihoticele și stabilizatorii afectivi.