De-a lungul vieții suferim numeroase răni emoționale. Dintre toate acestea, respingerea este cea mai comună. Până să ajungem în școala gimnazială am fost cel mai probabil respinși pentru întâlnirile de joc dintre copii, selectați ultimii în echipele de sport, neinvitați la petrecerile colegilor de clasă sau am fost tachinați, respectiv agresați de aceștia. Pe măsură ce înaintăm în vârstă putem experimenta respingerea din partea familiei de origine, a unui prieten sau a unui partener romantic, iar emoțiile rezultate pot fi adesea dureroase.
Respingerea poate fi experimentată pe scară mai mică, într-un mod nesemnificativ, fiind o parte a vieții de zi cu zi sau pe scară largă, ce poate fi mai greu de gestionat și care necesită ajutor din partea unui terapeut sau alt profesionist din domeniul sănătății mintale.
Ce înseamnă, de fapt, respingerea?
Respingerea apare în diferite circumstanțe. De obicei, respingerea descrie o situație a unei persoane sau entități care îndepărtează ceva sau pe cineva. O persoană poate respinge sau refuza un cadou, de exemplu.
În domeniul sănătății mintale, respingerea se referă cel mai frecvent la sentimentele de rușine, tristețe sau durere pe care le simt oamenii atunci când nu sunt acceptați de alții. O persoană s-ar putea simți respinsă după ce o altă persoană semnificativă pentru aceasta pune capăt unei relații. Un copil care are puțini prieteni sau chiar deloc se poate simți respins de colegi. O persoană care a fost dată spre adopție poate experimenta sentimente de respingere.
Respingerea poate rezulta și din evenimente de viață care nu implică relații, cum ar fi refuzarea pentru o poziție dorită la locul de muncă. Deși orice respingere poate fi dureroasă, unele cazuri de respingere pot avea un impact mai mare decât altele. Deoarece majoritatea oamenilor doresc contact social și doresc acceptarea din partea societății, a fi respins poate provoca sentimente și emoții negative.
Există teorii conform cărora sentimentul de respingere s-a dezvoltat ca un instrument evolutiv pentru a alerta primii oameni care riscau să fie ostracizați din tribul de care aparțineau. O respingere dureroasă din partea tribului ar putea încuraja o persoană să își schimbe comportamentul problematic pentru a evita respingerea ulterioară sau excluderea din trib.
În ziua de azi mulți oameni se izolează sau evită să se apropie de alte persoane din pricina fricii de a fi respinși. Frica de respingere care determină pe cineva să se îndepărteze de ceilalți poate duce la sentimente cronice de singurătate, depresie, anxietate socială și tulburare de personalitate evitantă. Sensibilitatea la respingere este frecventă la multe persoane cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD).
Ce efecte pe termen lung poate avea respingerea cronică?
- traume: respingerea pe termen lung sau respingerea ce provoacă sentimente extreme pot conduce la traume și pot avea consecințe psihologice grave. De exemplu, copii care se simt în mod constant respinși de părinții lor pot avea probleme de performanță școlară și în relațiile cu colegii lor. Unele persoane dezvoltă o frică cronică de respingere, adesea ca rezultat al mai multor experiențe traumatice de respingere de la începutul vieții lor.
- depresie: respingerea a fost legată de apariția depresiei la fetele adolescente; cu toate acestea, și alte persoane care suferă de respingere pot deveni deprimate. Agresiunea, care este în esență o combinație de ostracism și respingere, poate avea numeroase efecte negative, inclusiv depresie, stres, tulburări de alimentație și comportamente de auto-vătămare.
- răspunsul la durere: cercetările au arătat că creierul răspunde la durerea dată de respingere într-un mod similar în care răspunde la durerea fizică; aceleași căi cerebrale care sunt activate de durerea fizică sunt activate de durerea socială și respingere. Receptorii din creier eliberează analgezice naturale (opioide) atunci când un individ experimentează durere socială, la fel ca atunci când este experimentată durerea fizică.
- anxietate și stres: respingerea poate contribui adesea la condiții preexistente, cum ar fi stresul și anxietatea sau poate conduce la dezvoltarea lor. Acestea, împreună cu alte tulburări mintale, pot exacerba sentimentele de respingere.
- abuz: un studiu a constatat că, în cadrul bărbaților prezenți în acesta, abuzul în relațiile intime a fost asociat cu experiența unor niveluri mai ridicate de respingere din partea părinților în copilărie.
- PTSD (stres posttraumatic);
Cum gestionăm respingerea?
- Încearcă să înțelegi de ce doare atât de mult respingerea.
Dincolo de punctul de vedere evolutiv, răspunsul nostru la respingere depinde și de ceva numit stil de atașament. Oamenii cu stil de atașament sănătos trec mult mai ușor peste respingere față de cei cu stil de atașament nesigur.
2. Fă un pas în spate… și ai grijă de tine.
După respingere vei simți sentimente de furie și te vei simți rănit. Contrar credinței populare, eliberarea furiei (de exemplu, țipând sau lovind un sac de box) nu ajută la reducerea emoției negative, ci cel mai probabil o intensifică. Activități precum exercițiile fizice, alergarea, yoga sau meditația sunt modalități excelente de a ajunge într-un loc echilibrat. Încearcă să te angajezi în orice te face să te simți bine și te calmează – fie că este vorba de gătit, de o baie sau de ascultat muzică.
3. Acordă-ți timp pentru a procesa emoțiile.
După ce ți-ai acordat timp să te liniștești, este important să fii atent la ceea ce simți. O modalitate excelentă de a face acest lucru este să scrii totul într-un jurnal. Un exercițiu pe care îl poți face este să notezi toate emoțiile pe care le simți și apoi să le asociezi cu gândurile care generează aceste emoții. Emoțiile tale nu sunt niciodată corecte sau greșite, ci doar sunt.
4. Afirmații pozitive.
Pe lângă simpla recunoaștere a emoțiilor, încearcă să scrii câteva lucruri pozitive despre tine. Fă o listă cu punctele tale forte și începe dimineața citind-o.
5. Petrece timp cu oamenii pe care îi iubești.
Petrece timp de calitate cu prietenii și familia și asigură-te că te simți adevărat conectat cu alte persoane din jurul tău. Conexiunea este importantă, deoarece ne amintește cât de iubiți suntem, că oamenii țin la noi și că suntem demni de iubire.
Cum se vindecă trauma de respingere?
Este recomandată psihoterapia. Cu cât o rană este mai timpurie, cu atât este mai necesar mai mult timp pentru vindecare.
Unele triggere din exterior ne pot activa aceste răni de respingere și dezvoltăm tendința de a lua lucrurile foarte personal, întrucât de amintesc de rana inițială.